Despre Inot

Inotul este o mișcare de deplasare a oamenilor sau a animalelor prin apă, de obicei fără nici un fel de asistentă artificială. Tipurile sau stilurile de înot sunt:

stilul craul

• procedeul bras

• procedeul fluture

• procedeul craul

• procedeul spate

Procedeul craul:

Este cel mai rapid si spectaculos procedeu de inot.

Pozitia corpului in apa : - corpul este intins pe suprafata apei, bratele se gasesc in prelungirea trunchiului, privirea este inainte, capul este scufundat pana la nivelul sprancenelor, picioarele sunt mentinute usor sub apa, pentru a asigura o buna plutire, umerii se mentin cat mai aproape de suprafata apei, pentru a micsora rezistenta la inaintare, iar bazinul este usor ridicat. La inotul de viteza, in acest procedeu pozitia pe apa este mai ridicata.

Miscarea bratelor : - este alternativa si prezinta doua parti distincte : - vaslirea si drumul aerian.

Vaslirea (faza activa) propulsiva are mai multe momente :

-Intrarea bratului in apa : trebuie executata intre mijlocul capului si extremitatea umarului cu palma indreptata spre in afara. Bratul aluneca, se intinde din umar si din cot, cautand sa apuce apa cat mai departe, pentru a efectua o tractiune eficace.

-Prinderea apei : avand palma in forma de caus, se preseaza palma in jos, intorcand-o spre noua directie prin rotirea antebratului spre inauntru, inspre linia mediana acorpului.

-Tractiunea : dureaza pana cand palma si cotul, aflate pe aceeasi linie, au ajuns in dreptul umarului si se incheie in dreptul centrului general de greutate, bratul aflandu-se la un unghi de 90º fata de corp si un unghi intre brat si antebrat de cca 100-110º. Marii inotatori efectueaza tractiunea in forma serpuita de ,,S’’ pe o traiectorie eliptica.

-Impingerea : este ultima faza propulsiva a miscarii. Apa este impinsa spre inapoi, in afara, pana in dreptul coapsei piciorului din aceeasi parte. La iesirea din apa bratul va fi complet intins, cu palma orientata in sus fata de directia de miscare, mana iesind din apa pe muchie cu degetul mic in sus.

Drumul aerian al bratelor (faza nepropulsiva): Cand palma si cotul ajung in dreptul umarului, este atins punctul maxim de flexie al bratului, iar miscarea este usurata de rasucirea treptata a axei umerilor. Atunci cand palma si cotul trec de linia umarului, urmeaza rasucirea in sens contrar axei umerilor si intinderea bratului inainte.

Viteza de aruncare a bratului inainte trebuie sa fie continua si uniforma. Un brat trebuie sa intre in apa, inainte ca celalalt sa-si termine vaslitul sub apa.

Greseli frecvente : drumul aerian cu bratele intinse – exclude alunecarea ; drumul bratului incrucisat la umarul opus – creeaza oscilatii mari ; vaslirea departe de linia mediana a corpului – tractiune ineficace ; rasucirea accentuata a corpului – franeaza alunecarea ; pozitia corpului pe apa mult prea ridicata, sau mult prea scufundata – provoaca ineficienta tractiunii si impingerii.

Miscarea de picioare cuprinde doua faze : activa si pasiva.

Faza activa este miscarea executata de un picior in jos (propulsiva), el fiind usor indoit din genunchi, cu laba piciorului orientata spre interior. In ultima parte, se executa o lovire a apei, printr-o miscare de biciuire a ei cu laba piciorului. Presiunea exercitata de apa obliga glezna sa efectueze o miscare de hiperextensie.

Faza pasiva (pregatitoare), prin ridicarea celuilalt picior de jos in sus, celalalt se duce intins spre inapoi, sparge suprafata apei, calcaiul iesind putin deasupra. Amplitudinea este relativ mica.

Greseli frecvente : bataia executata numai din genunchi – inotatorul sta pe loc sau merge inapoi ; pedalatul exagerat – franeaza inaintarea ; bataia unui picior pe verticala, celalalt lateral – deregleaza coordonarea ; ruperile de ritm – intrerup coordonarea ; amplitudinea prea mare sau prea mica in executie – franeaza, pierzandu-se secunde importante.

Coordonarea miscarilor de brate, picioare, respiratie – la un ciclu de brate se pot executa 2,4,6 batai de picioare si o respiratie.

Startul la procedeul de inot craul – Startul se executa in conformitate cu regulamentul concursului de inot. A evoluat pe parcursul anilor : - pana in anul 1960, bratele se balansau dinapoi, inainte ;

- din anul 1970, startul prezinta o noua varianta, cu plasarea bratelor anterior corpului.

Se executa un singur start, de pe blocul de start.

La cele 4 procedee de inot, startul are aceleasi elemente tehnice :

-pozitia de plecare ;

-impingerea (elanul, saritura) ;

-drumul aerian (zborul) ;

Procedeul bras

Cei care inoata bras sunt unici in comunitatea inotatorilor. Au solduri puternice si o flexibilitate a picioarelor care le permite sa loveasca puternic cu piciorul.

Multi dintre cei care inoata alte procedee considera procedeul bras ca fiind dureros si greu. Acestia incearca sa evite cand aud ca trebuie sa faca aceste miscari specifice sau sa inoate procedeul bras. Drept care, recurg la o tractiune bras (cu bratele) cu lovitura (de picioare) delfin. Dar 70 la suta din propulsia inotatorilor de bras vine de la picioare. Deci imbunatatindu-va miscarea picioarelor veti imbunati stilul.

Potrivit doctorului G. John Mullen, aproape 70% dintre inotatori simt durere de genunchi in timpul miscarii picioarelor la bras. Deci ce pot face inotatorii ca sa scada durerea si sa-si imbunatateasca miscarea picioarelor?

Procedeul fluture

Inotul fluture are în componență două mișcări. Una este o mișcare mare, cu genunchii îndoiți și apoi împingând în timp ce corpul sare și înaintează. Apoi, în timpul planării, întreg corpul impulsionează picioarele să mai facă o mișcare mai mică

Procedeul spate  

Teoretic procedeul spate este cel mai ușor de învățat pentru că înotătorul are avantajul de a respira tot timpul. Înotătorii care au învățat bine tehnica țin deasupra apei doar nasul și gura iar restul capului și al corpului rămân scufundate.

Inotul este singurul sport recomandat de catre specialisti pentru copiii pana in 10 ani pentru ca muschii si articulatiile se pun in miscare fara a fi nevoite sa suporte vreo greutate, reducandu-se tensiunea care exista la nivelul acestora, astfel nu este afectata cresterea si dezvoltarea copilului.

Ca distincţie generală, diversele forme de activităţi hidro, aproximativ 70 la număr conform literaturii de specialitate, sunt practicate de persoane sănătoase, unele chiar antrenate, sub forma fitness-ului acvatic, dar şi de către cele bolnave – sub forma hidrokinetoterapiei.

Dintre activităţile de fitness acvatic amintim doar câteva:

• Aqua-Gym – foloseşte structuri adaptate din sala de gimnastică;
• Woga – pune accentul în mod deosebit pe corectarea şi dezvoltarea procesului respirator, preluând structuri din yoga;
• Aqua-Fin – se bazează pe ideea creşterii rezistenţei în execuţia mişcărilor practicate prin folosirea unor echipamente speciale – labe de scafandru, palmare, etc.;
• Aqua-Kickboxing – include mişcări de kick-boxing;
• Aqua-Spinning – aduce în apă elemente din ciclism;
• Aqua-Dance – reprezintă dansul în apă;
• Aqua-Wellness – este cea mai nouă formă, ce se pretează în special la începutul programelor de terapie acvatică.Abordând spre exemplificare Aqua-Wellness-ul (AW), vom considera că, simplele plutiri sau scufundări în astfel de ape exercită influenţe fizice şi psihice pronunţate. Ele contribuie la o profundă relaxare şi la stimularea unor amintiri din copilărie, legate în special de protectivitatea mamei.

Exerciţiile speciale ale programului permit diverse răsuciri ale coloanei vertebrale, vizând în special detensionarea musculaturii paravertebrale.

Kinetoterapeutul implicat în AW transportă prin apă pacientul, îl susţine (aşa cum mama îşi poartă în braţe copilul), îl masează şi contribuie activ la realizarea diverselor mişcări. Când participantul AW este complet relaxat pot începe exerciţiile. Subiectul poartă un clips nazal pentru ca durata imersiilor să fie cât mai mare. Toate aceste caracteristici ale AW determină considerarea metodelor programului ca fiind "senzitive şi blânde". Ele ghidează spre sentimente profunde de pace absolută, prin declanşarea unor senzaţii de relaxare fizică şi psihică. Metodele AW au la bază autosugestia, catarsisul, eliberarea energiilor pozitive.

Pentru toate formele de exerciţiu acvatic bazinele pot fi dotate cu instalaţii muzicale, iar mişcările, fie ele pasive sau active, sunt armonizate unor acorduri instrumentale armonioase (soft). Fondul muzical poate fi ales în funcţie de ritmul şi intensitatea exerciţiilor efectuate. Datorită componentelor sale - ritmul şi măsura, muzica are un rol deosebit de important într-o serie de afecţiuni, fiind un mijloc favorizant al adaptării senzorial-auditiv-motrice. Ea contribuie la formarea simţului ritmic, prin stabilirea unor legături între aceste componente şi mişcare.

În lucrările de ritmobiologie se consideră că “muzica influenţează decisiv mişcările”. În mod deosebit înlănţuirile, execuţiile ciclice, se pretează la diverse adaptări muzicale. Muzica asigură nu doar formarea simţului ritmic, ci şi deconectarea subiecţilor. Atenţia, poate fi comutată astfel de la anumite trăiri negative, stresante, la gânduri mai plăcute. Prin conţinutul său emoţional, aceasta crează o stare psihică favorabilă oricărui tratament. Dansurile în imersie se coordonează unei respiraţii temperate, realizate imediat la suprafaţa apei. Pentru îmbunătăţirea funcţiei respiratorii, practicanţii pot fredona melodiile, expirând aerul sub nivelul apei. În timpul execuţiilor acvative sunt folosite şi instalaţii de iluminat, care proiectează în bazin lumini calde. Scufundările se pot realiza însă şi pe întuneric.

Practicarea Aqua-Wellness în ape calde deschise poate asocia înotul persoanei cu cel al unui delfin, ceea ce contribuie o dată în plus la stimularea unor gânduri pozitive legate de natură, de libertatea de mişcare în cadrul natural.

In general, înotul reprezintă o tehnică locomotorie, o modalitate de deplasare prin apă realizată prin mişcări ciclice, alternative sau simultan-simetrice, ale segmentelor.

Aceste mişcări asigură înaintarea prin „găsirea sprijinului pe apă”, şi menţinerea corpului la suprafaţă.

Înotul terapeutic poate fi definit ca arta de a armoniza funcţiile aparatului respirator cu mişcările coordonate ale segmentelor, într-un mediu atipic fiinţei umane (apa), pentru a asigura propulsia corpului şi echilibrul pe o suprafaţă instabilă.

Importanţa terapeutică, igienică şi recreativă a înotului, efectele favorabile pe care le exercită asupra organismului sunt asigurate în principal prin asocierea cu factorii naturali de mediu: aer, apă, soare, contribuind la îmbunătăţirea stării generale de sănătate.

Datorită influenţelor pe care le exercită asupra organismului, înotul este considerat unul dintre cele mai importante mijloace de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şi sportului, dar şi ale kinetoterapiei.